Teorii despre Lumea Nouă

Începând cu veacul al XVI-lea apar primele iniţiative care încearcă să le acorde primilor ei adevăraţi descoperitori cea mai potrivită origine şi cea mai motivată provenienţă.

Rând pe rând, America este descoperită de egipteni, de populaţiile fugite din Canaan la data cuceririi acestei ţări de către Iosua, de fenicieni, greci, romani, de celţi, de gali, de frisoni (olandezi), de sciţi şi chiar de tătari. 

Franciscus Vatablius şi Stephanus opiniază net pentru indienii asiatici. Tornielli, care nu exclude o călătorie a romanilorîn America, lucru de altfel susţinut la vremea lor de Acosta şi Goropius, vede în populaţiile din America nişte descendenţi ai lui Sem şi Ham, cei doi fii ai lui Noe şi consideră că “primii” americani ar fi sosit din Asia “peste” Japonia. Arius Montanus (publică în 1530 o Biblie poliglotă), autor spaniol, Gilbert Genebrand, profesor de ebraică, ca şi Vitablius şi Marcius Lascarbotus, urmărind în operele lor părerile lui Las Casas, încearcă să dovedească sosirea în America nu numai a...triburilor lui Israel, ci a canaaniţilor. De fapt cele 10 triburi de israeliţi luate în captivitate de regele asirian Psalmanazar (după alţi autori de regele Sargon în anul 721 î.e.n.) şi a căror urmă o căutau în zadar istoricii din apusul Europei în cursul secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea sunt plasate în Americanu numai în bănuielile lui Las Casas, ci şi de investigaţiile ştiinţifice ale lui Andrei Thevet un alt autor care se sprijină în afirmaţiile lui pe cele scrise de englezul Th. Thorowgood în 1650.

Bartolome de Las Casas, marele şi poate primul prieten al indienilor atât de crunt urgisiţi de spanioli, trăgând concluzii evident greşite din îmbinarea unor legende locale cu tradiţia creştină, a lansat teoria după care indienii americani ar fi, cel puţin în parte, urmaşii celor 10 triburi ale lui Israel, cărora Biblia le-a pierdut urma. Cu un veac în urmă, lordul englez Kingsborough şi-a cheltuit întreaga avere pentru documentarea ştiinţifică a acestei teze, publicând pe cheltuiala sa o operă în mai multe volume.  

Tot acum, un renumit învăţat al vremii, iezuitul Athanasius Kircher, cunoscut enciclopedist german din secolul al XVII-lea, pledează ferm pentru vizitarea americanilor de către egipteni via canare, iar Roderic a Castro de către vechii greci.

Pentru Emanuel de Moraes, străinii veniţi de peste mări sunt cartaginezii, iar Abraham Mylius vorbeşte despre o migraţie celtică. Robertus Comteus încearcă să demonstreze cu mare lux de amănunte prezenţa fenicienilor în America.

Hugo Grotius nu se dă în lături de a-i împinge până la malurile Americii pe etiopieni ori pe finlandezi, pe urmele călătoriei reale a vikingilor, despre care nu uită să amintească.  

În sfârşit, pentru a completa vastul şi pestriţul tablou al prezentării acestor reale sau închipuite contacte dintre oamenii Lumii Vechi şi ai Lumii Noi, mai trebuie amintit şi Eduard Brerewood, care, mai fantastic, nu ezitase să-i aducă în America până şi pe tătari.

Toate aceste lucrări au însă marele merit de a fi ridicat problema şi pe alocuri de a fi încercat s-o soluţioneze, punând la baza argumentelor folosite, de multe ori, piese valabile.

Un lucru rămâne cert. America a fost descoperită de către oameni veniţi dinspre răsărit şi apus, peste oceane, cu mult înainte de Cristofor Columb. Momentul istoric din data de 12 octombrie 1492 nu reprezintă decât redescoperirea unui vechi continent.

Cei care l-au descoperit primii au fost oameni veniţi de departe, tocmai din lumea însorită a Mediteranei, de pe ţărmurile înceţoşate ale nordului european, din lumea insulelor Pacificului sau de sub soarele arzător al sud-estului asiatic...