Blogul lui Liviu Danila

Cu mult înainte de întemeierea Romei, datată ulterior la 753 î.Hr., existau aşezări pe aproape toate cele şapte coline ale cetăţii, în estul Tibrului. În secolul al VIII-lea î.Hr., locuitorii s-au adunat sub conducerea gemenilor mitici Romulus şi Remus, fiii zeului Marte. Aşa a luat naştere oraşul Roma, Urbs Roma.

Aşezarea se afla pe o rută comercială importantă, care traversa fluviul la sud de insula Tibru, s-a dezvoltat rapid şi a devenit un oraş important.

Roma regilor etrusci din secolul al VI-lea î.Hr. devenise un oraş impresionant. Începând cu secolul al III-lea, tot mai mulţi ţărani sărăciţis-au îndreptat spre capitală, sporind numărul proletariatului orăşenesc. Case de locuit cu mai multe etaje, neglijent construite, caracterizau imaginea anumitor cartiere, unele chiar s-au prăbuşit, provocând victime umane. În pofida apeductelor, construite începând din anul 312 î.Hr. pentru alimentarea cu apă, şi a şoselelor noi şi solide, ca Via Appia, viaţa în Roma republicană nu era deloc uşoară. Luptele de gladiatori, cursele de care, marşurile triumfale, procesiunile religioase şi serbările erau desigur necesare şi din punct de vedere politic, pentru a îndepărta gândurile populaţiei sărmane din capitală de la necazurile ei. Cursele de care erau în special îndrăgite de romani. Acestea se desfăşurau pe o pistă lungă şi ovală, numită Circus. La circ te întâlneai cu prieteni, încheiai pariuri şi urmăreai cursele cu emoţie, încurajându-i pe favoriţi. Susţinătorii diferitelor echipe de curse erau adversari aprigi şi adesea, aşa cum se întâmplă astăzi pe stadioanele noastre de fotbal, se încăiereau între ei. Conducătorii de care de succes aveau o mulţime de fani şi puteau să devină extrem de bogaţi.

În perioada imperială, construcţiile destinate evenimentelor sportive şi divertismentului se evidenţiau în mod deosebit în peisajul citadin: Circus Flaminius din partea sudică a Câmpului lui Martin, Circus Maximus din centru (cu o capacitate de 250.000 locuri), terenul sportiv (stadion) al împăratului Domiţian din zona nordică a Câmpului lui Marte, Colosseumul (Amphitheater Flavium) din centru şi băile gigantice, răspândite pe întreaga suprafaţă a oraşului, termele lui Agrippa, Nero, Titus, Traian, Caracalla, Diocleţian ş.a.

Marile teatre (ale lui Pompei, Balbus şi Marcellus) din partea sudică a Câmpului lui Marte nu erau scene destinate dramelor, ci serveau prezentării unor spectacole asemănătoare celor de revistă sau operetă.
Incendierea Romei, în timpul lui Nero, în anul 64 dHr., a fost doar unul dintre multele dezastre care s-au abătut asupra oaşului. În perioada republicii, a existat un permanent pericol de incendii, din cauza clădirilor mult prea înalte şi neglijent construite, destinate închirierii.

Împăratul Augustus se lăuda că a transformat Roma într-un oraş de marmură, dar de fapt era vorba de numai de templele şi de clădirile publice. Casele săracilor erau în continuare făcute din chirpici şi lemn.

Nero, bănuit că ar fi incendiat Roma pentru a o reconstrui conform viziunii sale, s-a limitat la a-şi mări palatul din centrul oraşului. Măsurile luate de el au fost în mare parte abrogate de urmaşii săi. Acolo unde se înalţă astăzi Colosseumul se afla odinioară un lac din parcul palatului lui Nero, aşa-numita “Casă de aur” (domus aurea).

Aşa cum Cetatea Romei era centrul politic al republicii, tot aşa Forumul roman (Forum Romanum) era centrul Romei. Piaţa cea mare din centrul oraşului servea iniţial drept punct de adunare a poporului. În perioada imperială, când Adunarea populară din vremea republicii era de mult uitată, Augustus şi împăraţii care l-au urmat au reconstruit-o într-o formă simetrică şi i-au oferit un loc de onoare în istoria Romei.

În zonele mărginaşe ale Romei, Augustus împărţise oraşul în 14 regiuni şi este de presupus că viaţa se desfăşura într-un stil foarte asemănător aceluia dintr-un oraş mic. Cum nu existau mijloace de transport public, mulţi oameni nu ieşeau poate niciodată din cartierele lor.

Zidurile Romei, care în parte au rezistat până în zilele noastre, au fost ridicate de împăratul Aurelian. Din secolul al IV-lea î.Hr., Roma nu mai avusese nevoie de ziduri. Multă vreme, oraşul a rămas practic nefortificat. Dar acum apăruse din nou primejdia germanică. Nici zidurile lui Aurelianus nu au putut împiedica, în anul 410 d.Hr., pentru prima oară după năvălirea galilor din 387 î.Hr., un duşman să ocupe din nou Roma: regele Alaric în fruntea vizigoţilor săi.