Călătoriile lui James Cook

Marele navigator s-a afirmat într-o perioadă agitată, marcată de rivalitatea între Franţa şi Anglia, aflate într-o adevărată competiţie în Marea Sudului. De departe cel mai eficient şi mai faimos explorator al vremii a fost navigatorul englez James Cook, care era considerat nu numai un cartograf excelent, dar era mânat şi de interes ştiinţific.

Călătoriile lui James Cook

În 1768, a fost trimis în Marea Sudului pe nava Endeavour (Străduinţa), împreună cu o suită de oameni de ştiinţă, pentru a măsura pe recent descoperita idilică Insulă Tahiti, din Marea Sudului, pasajul planetei Venus prin faţa Soarelui, date care urmau să servească la determinarea mai exactă a distanţei dintre Pământ şi Soare. Apoi, urma să caute acel legendar continent sudic şi să viziteze o parte a litoralurilor descoperite de alţi navigatori, pentru a le explora.

Cook s-a împrietenit repede cu locuitorii din Tahiti. Când a pornit mai departe, era însoţit de preotul Tupaia, de pe insulă, în calitate de traducător şi timonier, el a desenat pentru Cook, din memorie, o hartă cu 70 de insule. Totuşi, deşi Cook a călătorit vreme de şase săptămâni în direcţia sudică, nu a întâlnit pământ, în direcţia respectivă, evident, Terra australis nu exista. Atunci s-a îndreptat spre vest, spre Noua Zelandă a olandezului Tasman, a măsurat în amănunt insula nordică şi cea sudică, şi a ajuns în fine pe ţărmul estic al Australiei, în apropierea unui golf mare, numit de el, graţie bogăţiei de plante, Botany Bay. Englezul a întemeiat aici la scurt timp o colonie penitenciară, pe locul unde astăzi se află oraşul Sydney. Cook a urmat ţărmul de nord, dar la scurt timp a ajuns la Strâmtoarea Torres dintre Australia şi Noua Guinee, presărată cu recifi, iar Endeavour a trebuit să se retragă manevrând cu grijă. În cele din urmă s-a izbit de un recif şi a fost reparată cu multe dificultăţi. Cu toate acestea, Cook şi-a continuat drumul de-a lungul coastei, până la Cape York. Dar corabia trebuia reparată temeinic, prin urmare s-a îndreptat spre portul olandez Batavia (astăzi Djakarta). Aici s-a abătut nefericirea asupra lor. Dacă până atunci nu pierduse nici măcar un membru al echipajului, graţie prudenţei lui Cook, 18 oameni au murit aici de dizenterie, o boală a intestinelor aproape incurabilă pe atunci, provocată de bacterii.

Printre victime s-au numărat o parte din învăţaţi şi tahitianul Tupaia. Cu toate acestea, călătoria lui Endeavour a fost considerată la întoarcerea în Anglia un mare succes.

Amiralitatea britanică a fost impresionată nu în ultimul rând de faptul că niciun om de-al lui Cook nu pierise din cauza scorbutului, această boală fiind la vremea respectivă calamitatea călătoriilor lungi pe mare (mâinile şi picioarele se umflau, gingiile începeau să sângereze, în cele din urmă dinţii cădeau). A fost nevoie de multă vreme până ce medicii au descoperit cauza, lipsa legumelor proaspete, mai exact de vitamina C. De aceea, Cook a luat la bord cantităţi mari de varză acră şi ceapă şi, ori de câte ori era posibil, carne proaspătă şi fructe, veghind ca oamenii săi să le mănânce cu regularitate. Pe atunci, hrana în călătoriile lungi consta mai ales din pesmeţi marinăreşti, carne sărată şi fasole fiartă. Apa era păstrată în butoaie de lemn şi trebuia raţionalizată tot timpul, chiar şi la tropice. După câteva săptămâni, apa se transforma într-o zeamă verzuie şi mirosea urât, iar în pâine şi în carne apăreau viermi. Conservele şi hrana congelată nu erau cunoscute pe atunci, de aceea cu prilejul debarcărilor se făcea aprovizionarea cu fructe, legume şi apă proaspătă.  

La doar un an după prima călătorie, Cook a pornit din nou la drum, de această dată cu perechea de corăbii Resolution (Hotărârea) şi Adventure (Aventura), deoarece nu se lămuriseră cu continentul sudic. Au făcut ocolul Pământului cât mai la sud cu putinţă, rămânând mereu în apropierea banchizei polare, dar căutările au fost zadarnice: chiar nu exista un continent sudic locuit.

Astfel au descris nenumărate volte în Pacificul de Sud şi au vizitat o mulţime de insule. James Cook a remarcat însă că locuitorii şi limba acestora se asemănau, prin urmare trebuie să fi fost toţi polinezieni cu origine comună. 

Moartea lui James Cook

În 1775 expediţia s-a întors în Anglia, iar Cook a fost în sfârşit ridicat la rangul de căpitan, pentru serviciile aduse. Intenţiona să se retragă, dar amiralitatea l-a trimis într-o nouă călătorie: tebuia explorat un eventual pasaj între Pacificul de Nord şi Atlantic. Mai întâi a vizitat din nou câteva arhipelaguri din sudul oceanului, apoi s-a îndreptat spre nord şi a descoperit, în 1778, Insulele Sandwich, astăzi Hawaii. Vreme de câteva luni a căutat zadarnic un pasaj de-a lungul coastei nordice a Americii până sus, în Alaska, apoi s-a întors în Insulele Sandwich. Iar aici destinul l-a ajuns din urmă. Într-o altercaţie cu băştinaşii a fost asasinat (1779), întâmplare cu totul regretabilă, deoarece Cook, spre deosebire de majoritatea exploratorilor, arăta multă înţelegere şi apreciere faţă de obiceiurile stranii, judecând după norme europene, ale locuitorilor din insulele sudului, respectând şi toate datinile lor religioase.

Realizările lui Cook nu au egal până în zilele noastre, iar Marea Sudului, necunoscută până la el, a fost aproape total explorată în cele trei călătorii ale sale. Urmaşilor săi nu le-a mai rămas decât să completeze amănuntele. 

Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.