Înfruntarea lui Michelangelo de către Pietro Aretino

Născut în poate cel mai interesant an din istoria universală, Pietro Aretino (1492-1556) a fost un scriitor italian, interesant mai mult ca om. Întrunea însuşiri care-l opuneau elevaţiei spirituale şi urbanismului renascentist.

Pietro Aretino, pictat de Tiţian (1512)

Bucurându-se de o vigoare pantagruelică, de un spirit satanic, de o poftă de viaţă şi de o popularitate insaţiabile, de un curaj şi o încredere în sine oarbe, făţarnic şi obscen, jucând farsa omului tare, Arentino poseda după expresia lui Francesco de Sanctis, „logica răului şi vanitatea binelui”. Mare şantajist, extorcând, sub ameninţarea pamfletului sau a scrisorilor difuzate în zeci de copii, principi, regi şi chiar împăraţi ai Europei, motiv pentru care i s-a spus şi „biciul principilor”, a dus o existenţă princiară, mai cu seamă în episodul veneţian al vieţii lui. Atenţia malefică i s-a îndreptat spre Michelangelo, pe care l-a ridicat în slăvi şi l-a linguşit, comparându-l şi punându-l deasupra lui Fidias, Apelles şi Vitruviu, cu scopul de a căpăta câteva desene, pe care, dealtfel, i le-a solicitat şi în scris. Într-una din aceste epistole merge până-ntr-acolo, încât îi trasează un program de pictare a Judecăţii de apoi (scrisoarea din septembrie 1537). Marele artist l-a ţinut la distanţă printr-o excesivă curtenie. Aretino va reveni iarăşi, cerându-i „câteva din acele desene pe care în mod obişnuit le aruncaţi la foc”, cerere la care Michelangelo nu va răspunde. Opt ani mai târziu, Pietro Aretino, după ce va pune pe Enea Vico să-i execute o gravură după Judecata de apoi, îi va trimite lui Michelangelo o nouă scrisoare, din care voi extrage doar câteva pasaje, model de şantaj şi presiune neruşinată: „Văzându-vă desenul complet al Judecăţii de apoi, am înţeles în ce constă faimosul har de a născoci al lui Raffaello, recunoscut de toată lumea.

Aşadar, acel Michelangelo atât de copleşit de faimă, acel Michelangelo de o aşa mare înţelepciune, acel Michelangelo pe care toţi îl admiră, a vrut să dea lumii o pildă de neruşinare religioasă prin desăvârşirea picturii sale.

Şi acum, că mi-am descărcat puţin mânia împotriva cruzimii cu care aţi întâmpinat devoţiunea mea pentru domnia voastră, rupeţi în bucăţi această scrisoare pe care eu însumi am scris-o din bucăţi şi hotărâţi-vă să credeţi că eu sunt, totuşi, unul dintre cei cărora regii şi împăraţii le răspund”.

             LD