-->

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Sostrate şi construcţia Farului din Alexandria

Construit în timpul domniei lui Ptolemeu II Filadelful (285 – 246 î.e.n.) de către arhitectul Sostrate din Cnid şi destinat zeilor salvatori pentru cei ce călătoresc pe mare, farul a rezistat aproximativ 1500 de ani. 


Dimensiunile farului sunt incerte, Al-Idrisi pare cel mai aproape de răspunsul căutat de istorici. Înălţimea farului era de 300 de coţi (170 – 180 metri) şi aproximativ, ne spune Al-Idrisi, de 100 de ori cea a unui om.
Farul, după Al-Idrisi, era construit din marmură albă şi se compunea din trei turnuri suprapuse (primul pe plan pătrat, al doilea octogonal şi al treilea cilindric). Fundaţiile au ridicat probleme dificile pentru tehnica de atunci; tradiţia arabă ne spune că materialele erau încercate în funcţie de rezistenţa la apa sărată. Sostrate a cerut să se arunce în mare blocuri de granit şi alte roci, cărămizi, diferite metale (inclusiv aur) şi ... sticlă. Cel mai bine s-a comportat sticla, astfel că a fost aleasă pentru fundaţii. Pentru legarea blocurilor de piatră, Sostrate a folosit plumb topit, mortarul fiind prea sensibil la acţiunea mediului salin. Oricum, alegerea s-a dovedit judicioasă şi asta pentru că dintre toate minunile – în afară de marea Piramidă – Farul din Alexandria a avut viaţa cea mai lungă, fiind distrus, în cele din urmă, de mâna omului. 


Chestiunea controversată legată de uriaşa oglindă concavă instalată în partea dinspre mare a Farului (având dublul rol de a intensifica noaptea puterea luminii şi de a incendia ziua navele inamice care ar fi atacat portul), este deja lămurită. Oglinzile incendiare ale Antichităţii sunt simple basme”. Probabil că minţile înfierbântate au prevestit, încă de atunci, apariţia laserele de mai târziu. Lumina Farului din Alexandria avea o bătaie uimitor de lungă pentru acea vreme: cea mai modestă apreciere aparţine lui Flavius Josephus – 300 de stadii, aproximativ 50 km – cele mai exagerate merg până aproape de 200 km. Este o performanţă respectabilă, dacă avem în vedere că farurile de astăzi au o bătaie care trece rareori de 50 km.
       LD
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Dacă ţi-a plăcut articolul poate vrei să laşi un comentariu?