-->

joi, 15 septembrie 2011

Pausanias

Este autorul unei Periegesis tes Hellados (Călătorie în Grecia în 10 cărţi), elaborată între 160–180 e.n. Despre Pausanias nu cunoaştem decât că era originar din Lidia şi că a călătorit mult în Egipt, Asia Mică, Grecia şi Italia. 


Reprezentant al periegezei” (impresii de călătorie), Pausanias urmăreşte în lucrarea sa un itinerar prin Attica, Argolida, Laconia, Messenia, Elida, Ahaia, Arcadia, Beoţia, Focida, oferind, într-o viziune personală, informaţii ample despre  geografia şi istoria cetăţilor greceşti, a locaşelor de cult, a monumentelor artistice, opera sa rămânând un izvor de neînlocuit pentru istoria culturală a Eladei antice, furnizând date şi despre istoria altor popoare antice, printre care şi geţii. Nostalgia pentru măreţul trecut istoric al oraşelor elene revine constant în paginile autorului. Valoarea documentară excepţională a lucrării lui Pausanias a fost evidenţiată de săpăturile arheologice de amploare din sec. XIX-XX.

        
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Dacă ţi-a plăcut articolul poate vrei să laşi un comentariu?