-->

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Câinele de pază al democraţiei

Derapajele etice şi abuzurile media, au scăzut încrederea publicului în presă. La această discreditare au contribuit "politicieni, în frunte cu preşedintele ţării, patroni din mass-media şi jurnalişti obedienţi sau neprofesionişti". Rezultatul: -10% nivel de încredere pentru televiziune şi înjumătăţirea vânzărilor de presă scrisă. Multe ziare au fost cenzurate de patroni. Agenda jurnaliştilor s-a suprapus cu cea a patronilor.
In judetul Mehedinti, presa este aservită în totalitate intereselor de partid. In ciuda încercarilor de a păstra aparanţele, presa locală continuă să ''fabrice'' ştiri la comadă şi care în general favorizează actualul regim. 
Din cele patru televiziuni locale, două sunt subjugate PD-L-ului, una PSD-ului, iar ultima, doreşte să pară independentă. Nu particularizez problema, din respectul pe care înca îl mai am pentru presa locală, vorbesc deocamdată, doar la general.
Buletinele informative sunt ''la comandă'' si iţi insultă inteligenţa. Mă refer în special, la un anumit trust de presă.
Accesul la informaţiile de interes public rămâne o problemă, pentru că lipseşte o "cultură a transparenţei", iar jurnaliştii şi cetăţenii nu îşi cunosc drepturile. 
La 3 noiembrie 2009, Camera Deputaţilor a aprobat o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Camerelor de Comerţ din România şi a legii privind registrul comerţului, prin care Oficiul Naţional al Registrului Comerţului trecea de la Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în administraţia Camerelor de Comerţ. Ulterior, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională legea. Totuşi, este în vigoare o ordonanţă de urgenţă care elimină accesul la informaţii privind domiciliul şi CNP-ul asociaţilor şi acţionarilor societăţilor comerciale înregistrate la Registrul Comerţului. Aceasta decizie nu se înscrie în direcţia de transparenţă a UE.
Noile coduri, penal şi civil, au fost votate în grabă, fără o consultare publică reală. Ambele texte oferă protecţii fragile pentru libertatea de exprimare.

Câinele de pază al democraţiei, a devenit o javră.

     LD Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Dacă ţi-a plăcut articolul poate vrei să laşi un comentariu?