Limba română în şcolile din Serbia de răsărit (Za rumunski jezik u skolama u Srbiji)

Dezbaterea despre istoria românilor, aromânilor, istroromânilor şi vlahilor din Jîtcoviţa (sat din Timocul sârbesc), din perioada 20-21 iulie 2013, mi-a prilejuit întâlnirea cu domnul Viorel Dolha (Preşedintele AGIRo), un român adevărat. Am postat în continuare textul realizat de AGIRo în susţinerea acestui demers.

    În Serbia, la sud de Dunăre, între râurile Timok şi Morava, trăieşte o importantă minoritate românească loială statului sârb. 

Recensămintele sârbeşti din secolul XIX înregistrează această populaţie ca români, iar cele din secolul XX ca vlasi. Conform datelor oficiale în Serbia de răsărit au fost în 1961 doar 1368 de vlahi după ce în 1953 fuseseră (tot oficial) 198 861! Recensămintele în Serbia sunt atât de eronate încât fac de râs însăşi ideea de statistică. Aceşti români nu au în limba maternă cuvântul “vlasi”. Îşi spun toţi (absolut toţi) “rumâni” aşa cum îşi spune şi majoritatea ţăranilor din România. În zonă nu se vorbeşte vreun grai distinct ci mare parte vorbesc graiul bănăţean, iar o parte vorbesc graiul oltenesc. Nu au niciun cuvânt care să nu se regăsească în dicţionarele limbii române. Nu au avut parte nicicând de vreo oră de limbă română, deci 99,99% dintre ei nu au scris sau citit ceva în limba maternă şi nu ştiu mai nimic despre istoria sau cultura neamului lor. Ştiu doar limba română transmisă pe cale orală din familie.

     Din 2004, lideri ai acestor români ne-au pus şi nouă în mână copii ale unor liste semnate de părinţi prin care cereau studierea limbii române în şcoli. Originalele le-au dat Consiliului Naţional al Minorităţii Române din Serbia (din care şi câţiva dintre ei făceau parte atunci) pentru a face demersurile legale.

Suntem siguri că fraţii lor din Voivodina care conduceau acest consiliu au făcut tot ceea ce trebuia legal dar cei din Serbia de răsărit care au semnat şi liderii lor au fost dezamăgiţi că nu s-a acordat nimic din ceea ce ei ceruseră şi au crezut că acest consiliu i-a trădat.

     Siguri că au fost trădaţi de chiar fraţii lor, românii dintre Timok şi Morava îşi înfiinţează după aceste nereuşite, conform legii sârbe, propriul consiliu naţional pe care îl numesc “Consiliul Rumânilor” care în statut prevede ca limbă maternă limba română literară. Au urmat tergiversări de 2 ani până ce Belgradul să le aprobe statutul. 
Imediat ce intră oficial în activitate, consiliul rumânilor solicită argumentat Belgradului dreptul la limbă română în şcolile publice. În data de 18.02.2009, ministerul educaţiei din Belgrad a oferit un răspuns prin care spune că această cerere a consiliului rumânilor/vlahilor este perfect legală.

    Acelaşi consiliu al rumânilor/vlahilor adună în 2009 de la părinţi sute de semnături din zeci de localităţi pentru ore de limbă română în şcoli. Responsabila departamentului învăţământ din consiliul rumân/vlah (prof Jasmina Glisici) găseşte în şcolile din satele româneşti zeci de cadre didactice de etnie română care urmează în 2009 cursuri de limbă română la Novi-Sad încât să fie abilitate pe deplin să predea din 1 septembrie abecedarul tipărit în Serbia în limba română propriilor elevi. Mare parte din aceşti profesori români au fost prezenţi şi la congresul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRo) din 2009 unde, în prezenţa înalţilor oficiali români anunţă că în Serbia de răsărit se va începe predarea câtorva ore de limbă română fiindcă erau întrunite toate condiţiile: cereri de la părinţi, acordul ministerului, profesori pregătiţi, programe şcolare şi abecedare.

     Surpriză: la 1 septembrie 2009 nu se permite nimic în şcoli! Ministrul educaţiei din Belgrad anunţă cu nonşalanţă în conferinţa de presă din 25 septembrie că nimeni nu a solicitat învăţarea limbii române cu toate că avea în sertar sute de semnături în baza cărora îşi dăduse în februarie acordul! (vezi link)

Degeaba AGIRo a trimis în 2009 câteva mii de scrisori pe adresa ambasadei Serbiei din sute de şcoli din România! (vezi link)
Mai mult, în 2010 statul sârb organizează el alegeri în consiliul rumânilor/vlahilor şi din 2010 cei care ceruseră limba română pierd ca la comandă majoritatea în consiliu. Astfel a ajuns consiliul rumânilor/vlahilor pe mâna unor oameni politici din partidele sârbeşti care în biografia lor publică se declaraseră de etnie sârbă. În această nouă componenţă acest consiliu al minorităţii vlahe declară în 2010 nici mai mult nici mai puţin decât că limba sârbă este limba sa de comunicare! Deci minoritate naţională de limbă sârbă în Serbia!

    În 2012 AGIRo crede în continuare în legislaţia sârbă şi în promisiunile făcute de guvernul sârb în 1 Martie 2012 şi încurajează la depunerea de noi cereri de învăţare a limbii române în şcolile din Serbia de răsărit.

Credeţi că s-a permis din 1 septembrie 2012 învăţarea limbii române? Nu! Chiar dacă Serbia se angajase în martie la acest lucru.

AGIRo, în faţa acestor încălcări ale legii, a trimis aceste cereri ale părinţilor din Serbia toturor instituţiilor europene, române şi sârbe. În 22-23 octombrie 2012 înaltul comisar pentru minorităţi Knut Vollebaek (care nu a mai putut fi dezinformat având în mână cererile părinţilor) determină partea sârbă să se angajeze ca în acest an şcolar (2012-2013) şi începutul anului şcolar următor la începerea studiului limbii române cu elemente de cultură naţională în şcoli din estul Serbiei şi să facă demersuri pentru a afla interesul real al elevilor şi să asigure toate cerinţele tehnice necesare pentru cursul de învăţare a limbii române cu elemente de cultură naţională.

În acest context, în 27 februarie 2012, Cancelaria Primului Ministru al Serbiei trimite către AGIRo o adresă prin care anunţă procedura de introducere a orelor de limbă română în Serbia de răsărit.

De reţinut că dintre cei 31 vlahi sub 15 ani şi 3 români sub 15 ani înregistraţi oficial la recensământul din 2011 în Kladovo, au semnat pentru limba română, la o primă strigare, 155. Deci 155 din 34 (!) Încă o dovadă a “corectitudinii” recensămintelor din Serbia! 
Strigător la cer este că nu au putut opta pentru limba română elevii din judeţele Branicevo şi Podunavski când acolo sunt de două ori mai mulţi români decât în judeţul Zajecear (conform recensământului din 2011) şi nici elevii din judeţul Pomoravski când acolo sunt de 10 ori mai mulţi români sub 15 ani decât în Kladovo (conform recensământului din 2011) şi nici elevii din zona Belgrad când acolo sunt de 5 ori mai mulţi români sub 15 ani decât în Kladovo (conform recensământului din 2011)!? Degeaba "Asociaţia Părinţilor care doresc copiii lor să înveţe la şcоаlă rоmâneşte - Sandu Timoc" înfiinţat în Petrovaţ na Mlavi de doamna Jasmina Glisici a sesizat această nouă discriminare. Li s-a promis că în aceste zone ancheta se va face mai târziu. Nu s-a făcut nici până acum. Această asociaţie a părinţilor a adunat ea semnături de la părinţi şi a încercat să le depună la şcoli dar aici li se refuză până şi înregistrarea cererilor şi nimeni nu mişcă dacă nu are undă verde de la Belgrad!

Culmea ridicolului a fost că “din eroare” celor care au solicitat în scris “limbă română” li s-a trimis un răspuns în iunie că din 1 septembrie li se permite introducerea în şcoli a “vorbirii valahe”.

Nu înţelegem de ce atâta reticenţă în a acorda dreptul la a învăţa limba română în Serbia de răsărit cu atât mai mult cu cât:

• există programe şcolare şi abecedare româneşti tipărite în Serbia (link);
• există şi în Voivodina elevi care studiază limba română cu elemente de cultură naţională;
• există în Voivodina şi peste 1000 de elevi care studiază în limba română;
• nu înţelegem cum în Serbia se aplică duble standarde în Voivodina şi Serbia de răsărit şi mai nou, duble standarde în Bor –Zajecear faţă de Branicevo, Podunavski şi Pomoravski;
• nu înţelegem de ce şcolilor din Serbia de răsărit în care învaţă şi etnici români li se interzice orice contact cu şcoli din România.

      
      Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România are încredere că Serbia va confirma până la capăt vocaţia sa europeană, că va respecta propria sa legislaţie permiţând pe întreg teritoriul său ca etnicii români, loiali statului sârb, să poată învăţa din 1 septembrie în şcolile publice să scrie şi citească “mamă”, “tată” în limba română maternă. Salutăm din toată inima acest prim pas făcut de Serbia în primăvara lui 2013. Aşteptăm însă demersuri în această vară care să arate bună credinţă în aplicarea bunelor intenţii arătate în primăvară. Din 1 septembrie vom putea spune cu adevărat dacă Serbia, arătând respect conaţionalilor noştri, începe să întoarcă respectul de care întotdeauna s-a bucurat în opinia publică din România.

                                                            Viorel Dolha,

                      Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România

Puteți să dați like şi pe Facebook pentru a fi la curent cu ultimele postări ale blogului.