Doi preşedinţi şi două destine

Abraham Lincoln a fost un adversar declarat al sclaviei şi un partizan consecvent al homstead-billului. A şovăit adesea, fie din dorinţa de a restabili repede Uniunea pe calea unei înţelegeri cu statele secesioniste, fie din teama ca rebeliunea să nu se extindă şi în statele de graniţă loiale, fie din respect faţă de proprietate.

Se afla în fruntea unui guvern burghez şi actele lui reflectau şovăielile şi contradicţiile politicii de atunci. Dar niciodată nu s-a situat pe poziţiile aripei drepte a partidului Republican, ci dimpotrivă, atitudinea lui în problema nodală – sclavia – s-a schimbat în mers cu revoluţia. 

Lincoln a crescut împreună cu revoluţia, cu presiunea necontenită a claselor sociale. Considerându-se un instrument al poporului, el n-a făcut altceva decât să împlinescă voinţa acestuia.

La numai 98 de ani după Lincoln, ce ironie, un alt preşedinte american îi îmbrăţişa destinul.

J.F. Kennedy a fost asasinat la 22 noiembrie 1963, în oraşul Dallas din Texas, la puţin timp după ce prezentase spre aprobare Congresului legea privind drepturile civile, îndreptată împotriva politicii de discriminare faţă de populaţia de culoare.

Chezăşia prosperităţii naţionale a S.U.A. nu o constituie însă bandele de complotişti şi asasini iresponsabili, armele atomice sau agresiunile armate, ci politica de asimilare a libertăţii cetăţeneşti pentru întregul popor, de promovare a democraţiei şi păcii. (Alexandru Vianu).


                         LD